Mai fă un pas și taci! Aculta! Te rog ascultă! Ascultă cum te strigă urma! Te rog ascultă! Ai avut impresia că oamenii obișnuiți trec prin viață neobservați. Să nu crezi niciodată că trecem neștiuți prin viață. Fiecare dintre noi lasă o urmă, pe nisip, pe iarbă, în inimile oamenilor, pe asfalt. Fiecare pas pe care îl facem este decizia noastră și luăm această decizie fiind conștienți că urma pe care o lăsăm va rămâne în amintirea cuiva sau nu. De multe ori luăm decizii care pot afecta persoanele din jur. Ai grijă cum și pe unde calci! Sunt urme care nu dispar nciodata. Mai fă un pas și taci! Ascultă! Te strigă urmă, te strigă trecutul!
Suntem mereu pregătiți să criticăm, să comentăm sau să facem remarci asupra tuturor celor din jur. Suntem mereu pregătiți în orice clipă să aruncăm cu pietre în persoana de lângă noi pentru un pas greșit din viața ei. Avem mereu cu noi câte o piatră mică și colțuroasă pregătită pentru a fi aruncată în ceilalți cu prima ocazie, și asta ni se pare natural. Unii poartă piatra cu ei doar preventiv, sperând că li se va oferi și lor șansa să o arunce spre cineva în timp ce alții, nu se sfiesc să caute eventuale situații în care ar putea să folosească una din pietrele din buzunar. Comentează despre orice și oricine, în orice moment, fiind mereu acolo pentru a spune ceva care să te facă din ce în ce mai mult să te simți prost cu tine însuți. Unii adună pietre neîncetat încercând să găsească cele mai bune situații pentru a le folosi. Am uitat ce e fericirea, nu suntem pregătiți să iubim și lucrurile simple ni se par prea comune. Zâmbim din ce în ce mai puțin, iubim din ce în ce mai puțin și ne ferim din ce în ce mai mult de fericire din cauza acelora care sunt mereu acolo pentru a arunca cu câte o piatră mică și colțuroasă în noi. Și în final, cu ce rămân aceste persoane, ce le rămâne la sfârșit?Un morman de pietre, dorința de a le arunca și singurătatea! Iar nouă nu ne rămân decât vânătăile făcute de toate pietrele ce au zburat spre noi.
