Opreste-te putin, te rog. Respira! Opreste-te putin si gandeste-te. Ce faci? Cum te simti? De cand nu ti-ai mai pus singur aceste 2 intrebari. Sau mai exact, de cand nu ai mai dat un raspuns sincer acelora care iti puneau aceste 2 intrebari simple,poate doar din politete, intr-o noapte linistita sau intr-o dupamiaza insorita. De cate ori ti-ai fi dorit ca in locul banalului "bine" sa ai ocazia sa faci un pas in fata si sa spui tot ce iti trecea prin minte, fiecare mica urma de indoiala, fiecare umbra de tristete ce iti invaluia sufletul. De cate ori ai fi vrut ca in locul banalului "bine" sa poti dezvalui fericirea care iti inunda sufletul sau entuziasmul cu care urma sa pasesti mai departe. Dar mereu ai ales sa taci, sau mai exact sa ascunzi ce simti in spatele unui "bine" chinuit de numeroase dorinte si a unui zambet trist. Si totusi, de ce? Pentru ca tuturor ne e frica de noi insine, de imrpesia pe care am putea lasa-o celorlalti, de greselile pe care am putea sa le facem. Si asta e doar un raspuns simplu. Dar la cate alte intrebari nu le gasim cate un raspuns?
