Dezbracă-te, vreau să vorbim. Stai, ce faci? Nu! Lasă tricoul ăla pe tine, fii serios. Dezbracă-ți sufletul. Lasă toată armura undeva într-un colț și strălucește. Îmbrățișează căldura mea și lasă toată gheața asta care îți ține inima încorsetată să se topească, centimetru cu centimetru, până când îți va permite să mă simți. Uită-te în ochii mei și vorbește-mi. Nu, nu așa, privește-mă din interior spre exterior și lasă fiecare particulă a ființei mele să se lipească de una a ființei tale și să comunice. Doar așa vor reuși gândurile să se transmită. Astăzi vreau să ne vorbim fără cuvinte. Așează-te lângă mine și lasă-ți trupul să vorbească cu al meu, apropie-te. Hai să respirăm împreună. Lipește-ți buzele de pielea mea moale, așa cum ai făcut-o de atâtea ori până acum. Închide ochii și oprește-te în universul meu. Acum inspiră. Inspiră-mă în ființa ta cu totul. Nu mai încorda niciun mușchi, doar rămâi așa, blocat în secundă, profitând de conexiune. Golește-ți mintea, golește-ți sufletul. Dă-mi mie toate grijile și problemele tale și lasă-mă să înlocuiesc greutatea acestora cu iubire. Expiră. Parfumul meu mult prea dulce îți va fi deja impregnat în plămâni și ființa mea se va contopi cu idealurile tale și într-un final cu tine. De ce zâmbești? Hai, te rog, nu mai râde. Sărută ușor locul și lasă culorile să îți pătrundă în gândire. Lasă în urmă lumea și agitația și zgomotele și concentrează-te pe culori. Lasă-mă pe mine să-ți vorbesc. Probabil mă recunoști dintr-o amintire pe care nici măcar nu știai că o ai. Sunt tot eu, fata cu ochi verzi, doar că timpul a mai trecut puțin peste imaginea mea. De data asta îți vorbesc altfel, prin atingere. Iar tu, ești același tu al amintirii, omul care m-a făcut înger și apoi m-a învățat cum să zbor fără aripi, căci pe alea mi le-ai frânt drept lecție de viață. Lasă-mă să îți mulțumesc pentru încercări prin liniște. Analizează morfologia sărutului și desprinde din ea cuvintele. Mai rămâi puțin aici, unde e cald și dragoste.
De ce vă iubim noi așa de mult? Ei bine, e complicat de simplu. Și nu ține nici de înălțimea sau anturajul vostru. Ne plac ochii sinceri și zâmbetele de copil care se îndrăgostește pentru prima dată, căci de fiecare dată zâmbiți la fel. Ne place când vă jucați cu părul nostru și când vă treceți degetele cu cea mai mare tandrețe cutreierându-ne trupurile mici care răspund cu un tremur aproape imperceptibil. Ne plac timiditatea și stângăcia voastră și faptul că ni le arătați numai nouă, lăsând imaginea de bărbat puternic în cuierul de la intrare. Ne place când ne contraziceți si ne place să ne dați dreptate doar pentru că ne iubiți. Ne plac lucrurile mici pe care le faceți pentru că știți că ne fac să zâmbim. Ne place părul vostru vâlvoi din diminețile târzii și faptul că ne-ați lăsa să ne jucăm zile întregi cu degetele prin el. Ne plac hainele voastre, mai ales atunci când le purtăm noi, prin casă. Ne place când ne țineți de mână pe stradă sau când va opriți din ceva doar ca să ne sărutați. Ne place când faceți mișto de noi, chiar și în momentele în care suntem supărate. Ne plac privirile voastre când vă uitați cu ochi mari atunci când pentru prima oară ieșim din dus cu un simplu prosop.Ne place că aveți mereu grijă de noi. Ne place chiar și gelozia. Ne place că mirosiți bine. Ne place când sunteți fericiți, mai ales atunci când știm că noi suntem motivul. Ne place când ne vorbiți despre lucrurile care vă pasionează și parcă vi se luminează ochii. Ne place când vă jucați cu noi, chiar și jocuri video la care nu ne pricepem. Ne place expresia voastră când sunteți abia treziți căci atunci arătați ca niște copii, indiferent de vârstă. Ne place atunci când faceți lucruri prostești. Ne place când sunteți calzi și ne alintați. Ne place autoritatea voastră și orgoliul imens. Ne place și intenția voastră de a plăti atunci când ieșim în oraș, dar nu o să vă lăsăm să faceți asta niciodată pentru că nu ni se pare corect. Ne place să vă vedem în preajma celor mici. Ne place că încercați să gătiți, deși nu vă iese mereu. Ne plac săruturile sincere, printre lacrimi, atunci când nu mai sunteți bărbați. Ne place să ne sărutați atunci când nu v-ați mai bărbierit de mult, căci ne simțim din nou mici atunci când bărba voastră ne gâdilă fața. Ne place că ne țineți protectiv în brațe, oricând și oriunde. Ne place când vă gândiți să ne cumpărați câte o floare, chiar dacă nu se întâmplă ceva special în acea zi și ne place când ne aduceți chestii dulci atunci când suntem supărate. Ne place să scriem despre voi. Ne plac toate micile lucruri care vă alcătuiesc, nu suntem toate în căutare de gesturi mari și atenții scumpe. Lucruri simple, acțiuni neplanuite, gesturi mici, nu aveți nevoie de nimic altceva. Vă iubim din ce în ce mai mult atunci când nu încercați să ne impresionați pentru că abia atunci începem să vă cunoaștem cu adevărat și totul e un mister.
Mi-am numărat pe îndelete și am încuiat în cutii de marmură,undeva în adâncul sufletului translucid, separat, greșelile și reușitele anului trecut apoi am așezat în fața mea o foaie albă pe care au început, pe rând, să se înșire fiecare dorință și speranță rămase neîmplinite, pătând-o cu cerneală. Când totul a fost gata aranjat, am împăturit foaia și am îndesat-o în buzunar, alături de banii pe care se spune că trebuie să îi ai la trecerea dintre ani. M-am oprit în fața unei oglinzi și mi-am privit interiorul, rezervându-mi puțin timp cu mine. Mi-am iertat fiecare ezitare, fiecare replică răutăcioasă și mi-am promis să fac tot ce îmi stă în putință să îmi continui ascensiunea pe scara vieții puțin mai organizat anul ăsta... M-am dezlipit de oglindă, aruncându-mi o ultimă privire, observând ochii verzi de sub căciula mult prea mare, în ei sticlea ceva, dar nu am mai avut timp să analizez căci cineva mi-a țipat în ureche, aducându-mă din nou la realitate. Am pășit pestre prag, sprijinindu-mă de mâna care îmi susținea spatele și frigul iernii mi-a paralizat simțurile instantaneu. Totuși, nici măcar în frigul iernii, gândurile nu îngheață, așa că ele continuau să se învârtă, undeva în universul paralel, de unde se propagă doar ecoul lor. Am afișat un zâmbet chinuit la vederea copiilor, care se jucau în zăpadă și veselia lor mi-a ridicat puțin moralul. Am închis ochii și am început numărătoarea inversă, completând glasurile celorlalți 10...9...8...7...6...5...4...3...2.. și aici m-am oprit, simțind un fior ciudat ce mi-a străpuns corpul. Mi-am amintit de obiceiul mamei, de a-și pune o dorință și am realizat că dorința mea se proiectase singură, în ultimile gânduri pe care le abandonasem în 2014 și primele gânduri ale noului an. Am mai zăbovit pentru câteva momente în lumea mea și am petrecut pentru puțin timp revelionul meu, așa cum era el, în universul paralel, așa cum mi-am promis că trebuie să se întâmple. Apoi, am fost pregătită să dau nas în nas cu 2015. Bună dimineața, adu-mi universul paralel în prezent, mulțumesc.
