I'm moving on. Am pornit cu fraza asta in cap azidimineata. Am pornit acum, mai hotarata ca niciodata sa schimb totul. Si ciudat este ca exact acel el m-a motivat sa fac asta. Am pasit mai hotarat spre un nou capitol. Am pasit drept, apasat, fara sa ma mai uit in spate. Poate am luat atitudinea asta doar pentru ca stiam ca nu voi putea sa trec peste atat de usor. Aceasta siguranta pe care de fapt nu o am m-a ajutat sa castig lupta cu mine. De asemenea, am pasit azi pentru ultima data prin scoala care mi-a fost casa timp de 4 ani, alaturi de toti cei 31 de frati pe care i-am avut in tot acest timp. Am pasit cu ei dand pagina pentru a incepe o noua etapa. O noua etapa care promite atatea lucruri bune. Ce sincronizare, finalul celor 4 ani de "Unirea" si finalul epocii in care nu am facut nimic pentru mine. De maine, incepem sa rescriem povestea. In rolul principal, EU.
-Il iubesti pe M?
-Nu stiu. Simt doar ca daca s-ar apropia putin mai mult de mine mi-ar fi mai bine.
-Asta e dragut. Dureaza pana iubesti pe cineva. Eu nu l-am iubit pe S. Si nici tu pe Alex.
-Nu stiu. Poate ca nu. Dar Alex a fost un capitol din care am invatat ceva. Adica am invatat ceva mai mult..
-Si S a fost tot un capitol din care am avut de invatat doar ca el ma iubeste. Atat
-Pentru mine, cel putin, Alex a fost omul care mi-a redat o parte din increderea in sine..
-Vorbesti atat de frumos de el de fiecare data cand te intreaba cineva. De ce? Ai fi putut si tu sa il faci.. Cum ii spune la curva la masculin?
-Pentru ca daca nu ar fi fost asa si nu am fi incheiat discutiile in felul acesta sunt sigura ca mi-ar fi devenit un foarte bun prieten.
-Si M nu iti reda incredrea?
-Ba da.. Cred.. El e genul ala de greseala pe care as repeta-o de 10000 de ori fara sa ma satur.
Am gasit din intamplare inregistrarea cu vocea lui. Si fara sa vreau, am ascultat-o. Si a2-a, si a3-a, si a 10-a oara. Am analizat fiecare cuvant, fiecare litera de parca as fi cautat ceva, cand de fapt probabil doar vroiam sa imi amitesc de el. Nu-mi pot explica de ce am facut asta. Nici nu imi pot explica de ce a trebuit sa dau de ea? Se spune ca toate lucrurile se intampla cu un motiv. Care este motivul acestei intamplari? Pana si universul vrea sa ma aduca inapoi in trecut si sa ma lase acolo, printre amintiri? Nici universul nu a inteles inca faptul ca nu mai e nimic de facut? Si totusi. Nu ma pot lasa doborata de asta. Nimic nu poate schimba trecutul si probabil nici viitorul.
Am vazut negru in fata ochilor. Credeam ca asa ceva nu mi se poate intampla mie. Imi doream doar sa nu o zaresc din intamplare prin imprejurime. Mi-ar fi parut rau pentru toate lucrurile pe care i le-as fi putut spune. Mi-ar fi fost mila de biata fiinta cu creier de furnica. Nu te astepti ca astfel de comentarii sa vina de la un om caruia i-ai incredintat cele mai ascunse secrete, un care pana nu de mult ar fi facut orice ca sa te convinga ca este acolo pentru tine. Nu poti astepta ca un astfel de om sa roasteasca astfel de jigniri la adresa ta. Ti se pare pur si simplu imposibil. Dar uita-te putin in jur. Fara sa vrei vei afla ca pana si cele mai dragi persoane tradeaza. Poate nici nu a fost vreodata "prietena" mea. Pana la urma este o diferenta intre amic si prieten. Sa fi prieten implica lucruri mult mai complexe, implica timp si rabdare. Din lipsa informatiilor etichetam anumite persoane ca fiind "prietenii" nostri cand de fapt nu le putem numi decat "cunostinte". Dar pana la urma si "cunostintele" te pot distruge. Pentru ca si cunostintele ne stiu punctele slabe, din pacate.
Da! Imi cer scuze. Imi pare rau pentru toate greselile pe care le-am facut. Imi pare rau pentru toate lucrurile care nu aveau ce cauta intre noi. Imi pare rau pentru ca m-am lasat convinsa sa incerc teoriile altora. Imi pare rau pentru melodrame, imi pare rau pentru momentele cand am crezut ca nu conteaza. Imi pare rau ca nu am incercat mai mult. Imi pare rau ca nu am stiut ce sa spun in momentele alea. Imi pare rau ca te-am dezamagit. Imi pare rau ca am ajuns sa trebuiasca sa te uit. Imi pare rau pentru tot. Dar mai conteaza? Poate ca as mai fi avut atatea lucruri pentru care ar fi trebuit sa imi cer scuze dar momentan toate idelile mi se invart in cap intr-o ordine pe care nici ele nu o cunosc. Pana acum totul era clar. Imi parea rau ca te-am pierdut. Acum insa, parca sunt mult mai multe.Imi pare rau si pentru mine ca am plans. Imi pare rau pentru tot.
A trecut timp. Se presupune ca ar fi trebuit sa trec peste? Poate ca ranile adanci nu se vindeca atat de usor. As fi vrut sa fie atat de simplu. A fost ceva sau a fost doar imaginatia mea? Ma iubea? Ultima conversatie. Da, ultima conversatie.. Aproape ca am memorat-o. La fel ca si pe celelalte. Dar ultima conversatie..Poate ca asta imi face mai mult rau. Ar trebui sa incetez, sa nu ma mai gandesc la asta. Dar lucrurile importante nu sunt uitate usor. De ce nu putem uita lucrurile asa de usor. Toate lucrurile pe care ni se spuneam, micile noastre lucruri.. Parca inca ma bantuie amintirea unui el perfect care era acolo langa mine. Fiecare masina care imi atrage atentia ma trimite cu gandul undeva departe, la un strain care mi-a sucit mintile. Si ce-as putea sa fac? Sa imi cer scuze? Probabil nici nu ar mai vorbi cu mine. Probabil nici nu mi-ar mai raspunde, sau daca ar face-o probabil am reincepe o cearta nterminabila. Si asta ar inrautati stuatia, nu? Mi-e dor. Dar ce mai poti face cand iubirea a murit? Iubirea moarta? Si daca iubirea nu e moarta inca? Ar trebui sa o lasam sa moara doar pentru ca orgoliul nu ne lasa sa lamurim si ce mai avem de lamurit? Dar ce mai avem de lamurit? Ne mai leaga iubirea aproape moarta si atat nu? Si poate dorinta mea de a mai incerca.
