"Scriu pentru ca nimeni nu asculta" Si ma doare.. As vrea sa dispar, pur si simplu sa ma transform intr'o molecula mica, micaaa si nimeni sa nu ma vada. As pleca, daca as avea unde si cum. Orasul asta mare ma dezgusta. Sau cel putin persoanele care traiesc aici, o parte din ele. As fi vrut sa pot sa spun ca nu imi pasa dar cand te leaga atat de multe de o persoana care nu mai valoreaza nimic.. preferi sa taci. Taci. Si spre deosebire de altii, suferi. Si nu neaparat pentru ca ai pierdut pe cineva, ci pentru ca vei pierde multe alte persoane care nu vor vrea sa te asculte si pe tine. Trei zile de plansete si apoi iti zici ca trebuie sa o iei de la capat. Dar cu cine sa o mai iei de la capat cand toti sunt de partea invingatorului? Toata lumea greseste, toata lumea alege persoane gresite care pana la urma ajung sa ne distruga viata. Si nu spun asta pentru ca sunt distrusa, dar imi place sa cred ca sufar numai penru ca m-am lasat calcata in picioare. Calcata in picioare. Ce crunt suna. Dar nu-i nimic. Tot raul e spre bine. Am invatat ceva chiar si de aici, de la nivelul pamantului rece care m-a intampinat cu bratele deschise oprindu-mi caderea. Sunt la pamant, recunosc, dar ma voi ridica. Imi doresc ca persoanele care m-au calcat pe mine in picioare acum sa-si traiasca viata lor frumoasa in continuare. Nu as vrea sa vada cum e sa fi calcat in picioare...
Am fost in mintea ta de-atatea ori, iubitule! Si am cutreierat pe pajisti pline de ganduri si ti-am ascultat povestile cu printi ce-si gasesc jumatatea dupa calatorii peste 8 mari si 8 tari. Ti-am vizitat sufletul de-atatea ori, iubitule! Si am gasit de fiecare data un lucru nou, pitit undeva in spatele sentimentelor. Un lucru nou si firav dar atat de important pentru tine. Ti-am urmarit de atatea ori, iubitule, gandurile in galopul lor frenetic catre apus. Te cunosc mai bine decat te-ar putea cineva cunoaste vreodata. Ti-am urmarit de-ateta ori, iubitule, zambetul timid ce se transforma adesea intr-un ras cristalin ce imi umplea mintea in lipsa altor ganduri. Te-am iubit, dragule, de 1000 de ori intr-un minut fara ca ti macar sa sti. Ti-am atribuit porecle si insusiri de care nu vei afla niciodata.Si mi te-am imaginat mereu in 1000 de feluri, spunand 1000 de lucruri. Mi-am imaginat mereu cum ar fi sa sa ma iubesti si tu. Si sa ne indragostim in fiecare zi din ce in ce mai mult. Si sa traim iubirea noastra in 1000 de moduri lasandu-i pe toti in urma. Mi-am inchupuit de-atatea ori, iubitule, ca esti al meu. Si tot de-atatea ori realitatea mi-a servit un dus rece, trezindu-ma la realitate si reamintindu-mi ca asta nu se va intampla. De-atatea ori, iubitule am sa visez la tine. Esti tot ce mi-a ramas in acest oras mizer, cu oameni de sticla. Am sa privesc cerul de portelan in fiecare noapte calda de vara si am sa-mi amintesc de tine si de toate cuvintele tale. Pentru ca esti singurul lucru care ma mai tine in viata, iubitule, care nu ma lasa sa ma prabusesc si sa devin ei.. Sa devin un om de sticla.
Pentru cine sa scri daca nimeni nu citeste? Si pentru cine sa vorbesti daca nimeni nu asculta? Si pentru cine sa te zbati daca pe nimeni nu intereseaza? Si mai spune-mi de ce sa iubesti daca nu primesti iubire ca rasplata? Ajungi la varsta in care simti primii fiori ai unei iubiri adolescentine fara sa sti ca prima iubire mereu se termina. Pentru ce sa mai sper ca se va intoarce? A plecat, m-a lasat aici, printre atatia oameni cu sufletele impietrite, in orasul asta urias si prafuit in care pana si culorile se vad in alb-negru. Am ramas aici asteptand in timp ce el probabil isi petrece timpul in locuri calde, cu oameni calzi si primitori. Pe mine m-a uitat aici, in lumea asta stearsa. Si ce ma mai poate salva? Nimic. Mai am doar muzica, e singurul lucru care ma mai tine in viata in acest oras monoton, visele.. le-am pierdut deja. Si tu stai acum si citesti indiferent randurile acestea pe care eu le scriu cu inima deschisa. Cititorule, de ce esti aici? Esti aici mereu ca sa citesti randuri peste randuri si sa nu intelegi nimic din ce vor ele sa zica. Citesti pe nerasuflate fiecare cuvant si sorbi din priviri fiecare litera arcuita ingenios ce iti apare in fata fara ca macar sa te gandesti la sensul cuvintelor. De ce? Spune-mi cititorule, de ce trebuie sa fie lumea asa? Si te rog mai spune-i lui ca n-am uitat si imi e dor. Salveaza-ma macar tu din lumea asta prafuita! Adu-i aminte de mine!
