Omul care m-a făcut înger

Dezbracă-te, vreau să vorbim. Stai, ce faci? Nu! Lasă tricoul ăla pe tine, fii serios. Dezbracă-ți sufletul. Lasă toată armura undeva într-un colț și strălucește. Îmbrățișează căldura mea și lasă toată gheața asta care îți ține inima încorsetată să se topească, centimetru cu centimetru, până când îți va permite să mă simți. Uită-te în ochii mei și vorbește-mi. Nu, nu așa, privește-mă din interior spre exterior și lasă fiecare particulă a ființei mele să se lipească de una a ființei tale și să comunice. Doar așa vor reuși gândurile să se transmită. Astăzi vreau să ne vorbim fără cuvinte. Așează-te lângă mine și lasă-ți trupul să vorbească cu al meu, apropie-te. Hai să respirăm împreună. Lipește-ți buzele de pielea mea moale, așa cum ai făcut-o de atâtea ori până acum. Închide ochii și oprește-te în universul meu. Acum inspiră. Inspiră-mă în ființa ta cu totul. Nu mai încorda niciun mușchi, doar rămâi așa, blocat în secundă, profitând de conexiune. Golește-ți mintea, golește-ți sufletul. Dă-mi mie toate grijile și problemele tale și lasă-mă să înlocuiesc greutatea acestora cu iubire. Expiră. Parfumul meu mult prea dulce îți va fi deja impregnat în plămâni și ființa mea se va contopi cu idealurile tale și într-un final cu tine. De ce zâmbești? Hai, te rog, nu mai râde. Sărută ușor locul și lasă culorile să îți pătrundă în gândire. Lasă în urmă lumea și agitația și zgomotele și concentrează-te pe culori. Lasă-mă pe mine să-ți vorbesc. Probabil mă recunoști dintr-o amintire pe care nici măcar nu știai că o ai. Sunt tot eu, fata cu ochi verzi, doar că timpul a mai trecut puțin peste imaginea mea. De data asta îți vorbesc altfel, prin atingere. Iar tu, ești același tu al amintirii, omul care m-a făcut înger și apoi m-a învățat cum să zbor fără aripi, căci pe alea mi le-ai frânt drept lecție de viață. Lasă-mă să îți mulțumesc pentru încercări prin liniște. Analizează morfologia sărutului și desprinde din ea cuvintele. Mai rămâi puțin aici, unde e cald și dragoste.