Când te-am îndrăgostit de mine?

 *cuvintele murdăresc povestea prin banalitate așa că am să îi rog pe toți curioșii să închidă ochii și să îți pornească sufletul, apoi să îi deschidă și să citească cu el; numai așa se va înțelege cu adevărat aliniamentul de cuvinte ce urmează și ambiguitatea sentimentului* 

 Am sărit peste etape în aglomerația asta de sentimente și am declanșat avalanșa. Ne vorbim prin cuvinte mute, din care ceilalți nu desprind nimic, deși noi înțelegem semnalul scurt din fiecare nou rând. Nu aș putea să spun cu certitudine data la care toată discuția asta ascunsă a început, pentru că mințile noastre s-au legat treptat, fără că vreunul din noi să comande, dar acum niciunul nu mai are control. S-a dezlănțuit agitația, învăluindu-ne împreună într-un sentiment familiar, care ne ține în căldura lui, printre litere și subînțelesuri. Cuvintele nu ne stau ca mărturie, pentru că nu le punem mereu în pagină, dar ființele noastre vorbesc prin semne îngropate în simțire. Nu știu când și cum, dar te-am îndrăgostit de ființa mea iremediabil și de atunci trăiesc prin tine. Oricât de departe aș fugi, oricât m-aș ascunde de realitate, toate valurile mă aduc înapoi, ca și când nevoia mea de tine învinge orice altă forță. Și cine a spus că toate drumurile duc la Roma, se înșela amarnic, pentru că toate drumurile duc la tine, dragul meu. Te-am îmbiat cu prezența mea și ți-am lăsat mintea să explodeze, în mii de culori, amplasând fiecare gând al tău undeva în universul meu. Ai păstrat distanța, asigurându-te că pașii tăi își continuă traiectoria fixă, dar eu am așteptat. Am mers ținându-te de mână, pas cu pas, susținându-ți ființa în drumul ei și n-am încetat nicio clipă să cred în lumea ta. Încă de pe-atunci simțeam că te îndrăgosteam de mine și cu fiecare pas pe care îl făceam îți simțeam viitorul din ce în ce mai clar. Nu am conștientizat momentul în care drumul tău s-a transformat în drumul nostru și tu ai permis prăbușirea, pentru că ne-am continuat pașii fără să schimbăm atmosfera. Toate astea până acum, când m-am trezit în brațele tale, conștientizând de ce dependența de tine va salva totul. Ți-am conștientizat sentimentele atunci când mi-au urlat în ochi, căci ți-am simțit dorința amplificată de un milion de ori și m-am trezit la realitate. Niciodată nu au vibrat atât de tare în urechea mea până acum. Nu știu când te-am îndrăgostit de mine, dar..  

 *dar și mai ce? Sufletul meu a explodat în secunda 0 și am realizat că și fericirea naște lacrimi adevărate. Explozia de trăiri mi-a curățat sfletul de îndoieli, lăsând universul să răspundă la semnal și mi-am lăsat ființa pierdută printre ultimele cuvinte. E undeva acolo, analizând mesajul.*

...dar n-aș putea să exprim în cuvinte ce-am simțit când m-am trezit în fața realității sentimentelor. Sunt exact acolo unde aș vrea să fiu și țin de mână îndrăgostitul. Am așteptat atâta timp să-mi țin de mână îndrăgostitul, simțind iubirea transmițându-se prin extremități, așa cum iubirea mea s-a tot transmis până acum, așteptând semnale.  Te iubesc și pot să îți explic asta prin alte sute de pagini de cuvinte 

*mulțumesc*