Cumpănă, alegere, tu...

În viață, nu suntem scutiți de decizii. Suntem puși în fața lor și universul se așteaptă să ne descurcăm. Fiecare alegere pe care o facem plângând ne va schimba radical viața. De fapt, fiecare moment de cumpănă pe care îl înfruntăm în drumul nostru spre "ceva" ne va schimba viața, dar în momentele în care cumpăna ne depășește puterile și lacrimile apar, suntem siguri că ce urmează după va face ca lumea noastră să se întoarcă la 180 de grade și de cele mai multe ori ne sperie mai tare decât orice altceva. Sunt în întuneric și e frig. Stau în fața balanței mele și îi urmăresc conturul cu atenție. Simt că puterile m-au părăsit de mult și nu am niciun sprijin așa că încerc să mă concentrez pe gândurile mele, ele sunt singurele care mă mai țin în picioare. În partea dreaptă, cioburi mici și strălucitoare din amintiri se adună într-un taler, răspândind lumina bucuriei în încăpere. În partea opusă, imaginea unei realizări ce acum pare din ce în ce mai neînsemnată zace pe talerul ei, răspândind frigul. Cuvintele, promisiunile, entuziasmul și iubirea se înghesuie pe mica porțiune aurie din dreapta mea, dar parcă sunt umbrite acum de nesiguranță. Sentimentul de vinovăție îmi învăluie corpul și rămân nemișcată pentru un timp, rememorând trăsăturile frumosului vis pe care l-am îndepărtat de mine fără să vreau; șocul l-a aruncat în neant, lăsându-mă pe mine fără sprijin. Ochii îi sunt din nou blânzi și zâmbetul îi îmbujorează din nou obrajii, privirea îi e din nou susținută de dragoste și cuvintele îmi răsuna în timpane iar și iar. Nu vreau decât să știu că, lăsând balanța să se încline în partea dreaptă, voi ieși din întunericul ăsta și universul se va rearanja. Nu vreau să știu decât că visul îmi susține alegerea cu propria dorință și că nevoia disperată a fost singură care i-a îngreunat acum zâmbetul și i-a transformat căldura în frig.
 
 Ți-am înțeles reacția, deși mă tem de ea și de ce va urma după ea. Ți-am înțeles repulsia pentru că mă urăsc din ce în ce mai tare cu fiecare minut care trece pentru că nu am reușit să țin situația sub control. Te înțeleg și tot ce vreau acum este să mă asculți și să-mi vorbești, căci teama a pus stăpânire pe simțurile mele și dorința îmi urlă în cap. Aș renunța la orice în secunda a doua dacă mi-ai întinde mâna și mi-ai spune că vom fi bine pentru că abia atunci aș simți că pot să respir. Aștept îmbrățișarea cuvintelor tale calde atunci când vei considera că merit. Aștept sărutul moale și tot ce va mai urma după el, pentru că zarurile au fost aruncate și alegerea a fost făcută și tot ce mai vreau este să trecem peste. Cred că aveam nevoie de ceva care să mă facă să realizez cu adevărat ce îmi doresc și acum că am găsit momentul, știu că tot ce îmi doresc ești.. tu.  
 
 
 

 *Te iubesc și abia aștept să se rostească trăirea și să se demonstreze prin gesturi, căci vin* 

AMR:41