Intru si privesc in jurul meu tacuta, ca un copil care paseste intr-un muzeu vast. Dupa atatia ani,in casa lui, fara el! Lucrurile lui peste tot, vechi sau noi, stiute sau nu. Cate un colt striga cate o amintire, evoca o voce, o gluma, un raset, o buza muscata. Imaginea ii apare, transparenta, peste real, facand ceva ce a facut candva...
Imi doresc sa inchid ochii, sa ies din starea de constienta, dar mi-e cu neputinta... Captiva pana si in insomnia lui. Ma supun...si ma las prada amintirii...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu