Seri de toamna

Era o seara de toamna si cum stateam pe banca alba, in parcul cu felinare, cu capul in poala lui, puteam sa vad cerul, printre crengile copacilor. Era senin. El imi citea din romanul acela despre un el si o ia care se iubesc desi nu le este permis... si atunci am realizat ca as putea sa-i ascult vocea la nesfarsit, pentru ca imi dadea o liniste pe care n-o mai simtisem de cand eram mica. Era liniste, o liniste mai tacuta decat de obicei si cerul era asa albastru, mai albastru decat in orice alta seara de toamna.. sau poate doar mi se parea mie.. As fi putut sa raman acolo, impietrita pentru o eternitate ascultandu’i vocea calda. Pacat ca lumea e rea si orice lucru frumos trebuie sa se sfarseasca.. De ce nu s’a inventat inca lumea in care viata e frumoasa si poti alege ce vrei sa faci cand vrei, cum vrei si cu cine vrei.. Pacat. Momentan raman la serile in care uit de toate..