În lumina obscură a unei camere albe se zăresc, într-o timiditate absurdă, undeva pe tavanul înalt, artificii. Şi nici un pirotehnist prin preajmă. Şi nici un zgomot puternic de explozie, doar linişte. Doar sunete de zâmbet se mai propagă prin universul alb şi-atestă inimi. Sub ploaia de artificii, destul de departe de explozia de culori, într-un colţ al universului, două trupuri îşi găsesc materialitatea şi ecoul celor două suflete vibrează. Cu mişcări timide şi totuşi hotărâte, acolo jos, se comunică. Cele două trupuri menţin contactul, vorbindu-şi prin simţire. Ochii se întâlnesc adesea ţipând cuvinte mute în secundele în care-apucă să privească. Apoi se-nchid iar şi se apropie, lăsând loc doar cât pentru un purice între buzele flămânde. Pentru un moment doar, rămân la foarte mică distanţă în timp ce una dintre guri se arcuieşte într-un zâmbet copilăresc ce e întrerupt rapid de atingerea fierbinte a celeilalte. Arome dulci îmbie sărutul ce începe să prindă amploare pe ritmuri de dorinţă. Aşa se nasc şi artificii, ce cresc şi ele în intensitate odată cu secundele prin care supravieţuieşte sărutul. Mâinile călătoresc nestingherite în timp ce buzele se lasă din când în când strivite de strânsoarea tandră a dinţilor. Căldura părăseşte apoi buzele ei şi se mută cu scurte coliziuni cu pielea, pe gât. Artificii, miros de fiori şi sunete de zâmbete, gânduri amestecate şi încă multe chestii ce nu pot fi definite de cuvinte alcătuiesc universul. Şi nimic altceva nu se mai simte. Anesteziate de trăiri, corpurile se-mbrăţişează în dorinţă, îşi gustă mireasma, se pierd în simţire. Şi-apoi se mai strâng încă o dată-n braţe şi ochii se-ntâlnesc din nou şi universul se micşorează cât să-încapă în priviri. Şi-ncet încet, sufletele revin la realitate, îşi vorbesc cu cuvinte zambite pentru un timp şi o iau de la capăt. Şi încă nu se ştie cum şi de ce, dar artificiile continuă să le cânte tandreţea şi sufletele îşi continuă avalanşele de săruturi. Dar e cald şi bine şi nimeni nu are nevoie de răspunsuri. Pentru că nimic altceva nu are importanţă.
sâmbătă, septembrie 5
Artificii
În lumina obscură a unei camere albe se zăresc, într-o timiditate absurdă, undeva pe tavanul înalt, artificii. Şi nici un pirotehnist prin preajmă. Şi nici un zgomot puternic de explozie, doar linişte. Doar sunete de zâmbet se mai propagă prin universul alb şi-atestă inimi. Sub ploaia de artificii, destul de departe de explozia de culori, într-un colţ al universului, două trupuri îşi găsesc materialitatea şi ecoul celor două suflete vibrează. Cu mişcări timide şi totuşi hotărâte, acolo jos, se comunică. Cele două trupuri menţin contactul, vorbindu-şi prin simţire. Ochii se întâlnesc adesea ţipând cuvinte mute în secundele în care-apucă să privească. Apoi se-nchid iar şi se apropie, lăsând loc doar cât pentru un purice între buzele flămânde. Pentru un moment doar, rămân la foarte mică distanţă în timp ce una dintre guri se arcuieşte într-un zâmbet copilăresc ce e întrerupt rapid de atingerea fierbinte a celeilalte. Arome dulci îmbie sărutul ce începe să prindă amploare pe ritmuri de dorinţă. Aşa se nasc şi artificii, ce cresc şi ele în intensitate odată cu secundele prin care supravieţuieşte sărutul. Mâinile călătoresc nestingherite în timp ce buzele se lasă din când în când strivite de strânsoarea tandră a dinţilor. Căldura părăseşte apoi buzele ei şi se mută cu scurte coliziuni cu pielea, pe gât. Artificii, miros de fiori şi sunete de zâmbete, gânduri amestecate şi încă multe chestii ce nu pot fi definite de cuvinte alcătuiesc universul. Şi nimic altceva nu se mai simte. Anesteziate de trăiri, corpurile se-mbrăţişează în dorinţă, îşi gustă mireasma, se pierd în simţire. Şi-apoi se mai strâng încă o dată-n braţe şi ochii se-ntâlnesc din nou şi universul se micşorează cât să-încapă în priviri. Şi-ncet încet, sufletele revin la realitate, îşi vorbesc cu cuvinte zambite pentru un timp şi o iau de la capăt. Şi încă nu se ştie cum şi de ce, dar artificiile continuă să le cânte tandreţea şi sufletele îşi continuă avalanşele de săruturi. Dar e cald şi bine şi nimeni nu are nevoie de răspunsuri. Pentru că nimic altceva nu are importanţă.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu