Capitol.

Am crezut mult timp ca distanta intervine in orice socoteala legata de dragoste. Poate si pentru ca cineva a incercat sa ma convinga ca acest lucru este adevarat pentru a-si masca propriile greseli. Si intr-un final, a si reusit iar eu am facut greseala de a crede. Asta pana intr-o zi, nu de mult, cand viata mi-a mai dat o sansa si mi-a scos in fata un alt el indepartat. Am ales atunci sa imi deschid sufletul inca o data in fata lui, iar el mi-a demonstrat inca o data ca visezle pot deveni realitate atata timp cat crezi in ele. M-a invatat sa visez. M-a invatat din nou sa zbor. Mi-a aratat apoi ca atunci cand permiti cuiva sa-ti fie alaturi nu mai ai de nevoie de nimic altceva pentru a te salva. Am trecut apoi peste barierele trecutului si mi-am aruncat sufletul in bratele celui care statea la sute de kilometri departare asteptand. Am trecut peste toate parerile celor din jur urmandu-mi instinctul. M-am lasat salvata de necunoscutul fermecator in "bratele" caruia mi-am gasit in scurt timp linistea. Am trecut peste noptile nedormite pline de intrebari nesfarsite care nu-si gaseau niciun raspuns logic si zilele in care as fi lasat totul si as fi plecat, peste toate momentele in care am inchis ochii si am inspirat adanc incercat sa simt macar o mica parte din caldura unei imbratisari. Am invatat sa am incredere si sa transmit incredere. Am invatat sa am rabdare si sa perseverez. Acum visam, sau cel putin unul dintre noi, la momentul intalnirii. Acel moment in care voi putea strange in brate pentru prima oara persoana careia i-am cam distrus viata, dar care poate fara sa realizeze a salvat-o pe a mea. Dar scenariul ramane inca neclar. Cert este ca am gasit noul inceput de care aveam nevoie. Incep un alt capitol, am intors pagina.