Melancolie

 

Simţi, uneori, prin trupul, răvăşit
De griji vremelnice, atroce,
Când nimeni nu-ţi mai stă aproape,
Că îndoiala te-nconjoară,
Și greutăţile te-ajung,
Că vrei să te scufunzi adânc,
In vremi trecute şi frumoase,
Să te ascunzi în nostalgie,
În tainica melancolie?
Citeam, că nostalgia este o rană
Deschisă de necazuri şi de griji,
Ce sângerează de-o atingi,
O fragedă simţire, doar o fâlfâire.
Deci, fi mai grijuliu cu ea, atunci.
Încearcă, cu paşi simpli, temători,
Să-i protejezi lumina tremurândă,
Ce pâlpâie, timidă uneori,
Şi să-i oferi un reazem sigur
Şi un buchet de mândre flori,
Ca să o scoţi din cămara inimii
În care s-a cuibărit, neştiută,
Atunci când furtuna vieţii
A lovit cu furie, ca o tornadă.
Oferă-i, deci, o certă șansă
O mână întinsă si, poate, un sărut!