Ma intalnesc in fiecare dimineata cu ea.

 Ma intalnesc in fiecare diminteata cu ea. Nu ne spunem niciodata nimic, dar privirile noastre isi vorbesc de mult. Stau tacuta si o privesc de multe ori cu admiratie, aspirand sa devin ea; alteori ochii mei inlacrimati o privesc cu iubire. fiindu-mi mila de sufletul ei care plange. Stiu doar ca o privesc de fiecare data fix, pana isi pleaca ochii, stanjenita de curiozitatea mea. Desi ma intalnesc cu ea in fiecare dimineata, n-as stii exact sa spun ce simt pentru ea. E un amestec de sentimente cu temperaturi diferite ce se ciocnesc in agloratia din sufletul meu. Pe cat de dragi imi sunt ochii ei calzi si verzi, pe atat de mult urasc naivitatea ei. Nu are niciodata curajul sa imi spuna ceva, dar se citeste-n ochii ei dorinta de eliberare, stiu si simt ca ar vrea sa imi vorbeasca, dar cuvintele ei se lovesc de ochii mei reci de fiecare data. Acum mult timp si-a pierdut libertatea. I-am permis intr-o zi sa iasa in lume asa simpla, naturala cu era, iar ei au lovit-o fara mila. S-a intors la mine cu sufletul facut bucati si am aflat ca-si deschisese inima cu naivitate in fata unui necunoscut. Acesta a vandalizat interiorul fara remuscari, iar cand ea avea nevoie de dragoste mai mult ca niciodata, el a plecat fara sa se uite inapoi. Ea se intorsese la mine pentru ajutor, cu bucati lipsa din minunatul suflet. 
N-am fost mereu atat de apropiate, dar astazi, cand am reusit sa o repun pe picioare, este aici. Este creatia mea, am reconstituit-o bucata cu bucata, aducand-o din nou pe drumul cel bun. Cu siguranta tu nu stii, dar este nevoie de cuvinte calde si devotament sa resuscitezi un suflet al carei singura dorinta este sa nu mai existe. Desigur, n-am mai reusit sa ii gasesc fericirea sau dramul de iubire, iar partile lipsa ale sufletului au fost inlocuite de mici cioburi de sticla colorata, dar am invatat-o sa respire singuta din nou. Momentul in care s-a ratacit intru-totul in persoana iubita putea sa-i fie fatal, dar eu i-am restaurat sufletul celula cu celula, atom cu atom.
Ma doare inima cand ii citesc in ochi dorinta de a pleca. In fiecare dimineata, vad in oglinda deznadejdea din ochii ei in timp ce-i prind parul vopsit si ii sterg transparenta din ochi. Cu toate ca ea stie foarte bine ca oamenii profita de orice urma de transparenta, ofteaza de fiecare data cand ii intind fardurile colorate pe pleoapele greoaie; probabil inca nu a inteles ca in fata lor trebuie sa fie alta persoana. De cand am invatat ca pentru ei iubirea este un sentiment neutru caracterizat doar de slabiciune sunt atenta la detalii. Ii reamintesc in fiecare dimineata ca trebuie sa para indiferenta, ii conturez ochii mari si ii pudrez obrajii, asigurandu-ma ca nu o vor trada, aratand emotii. O invat din auzite tot ce stiu eu mai bine. Ca de obicei, ii ascund buzele triste sub un ruj rosu, caci am invatat ca rujul rosu te ajuta sa mimezi fericirea si sa spui lucruri care ies cu greu din sufletul tau. Oamenilor nu le plac oamenii tristi, ba chiar ii considera slabi si neinsemnati, asa ca exersam in fiecare dimineata zambetul fals, in timp ce formele corpului incep sa fie acoperite de bucati stravezii de material, ca de un scut. 
Ma ridic in picioare si studiez silueta din oglinda. Ma intalnesc in fiecare dimineata cu ea si, desi nu ne spunem niciodata nimic, o cunosc mai bine decat se cunoaste ea pe sine. O admir, acum pare de neatins. Cat de bine seamana cu mine! Ii recunosc sclipirea din ochii verzi.  Dar stai, oglinda reflecta imaginea celui care sta in fata ei. Deci..