Noaptea

Am inchis ochii si am inspirat parfumul puternic care mi-a patruns corpul intr-o milisecunda inghetandu-mi simturile. Materialul moale al hanoracului imbraca intr-o perfectiune mult cautata trupul meu rece, conducandu-mi mintea spre un somn adanc. Intunericul camerei in care sufletul meu respira usurat in caldura parfumului familiar imi dadea o senzatie de "acasa". Inspiram si expiram parfumul ca si cand ar fi fost ultima gura de aer pe care plamanii mei insetati o primeau. Prin fata ochilor, pe tavanul intunecat se prelingeau fragmente din amintirile mele iar in ochii care isi pierdusera de mult culoarea datorita oboselii sticleau, in lumina lunii, lacrimi. Pentru ce plangeam? Langa mine, trupul lui respira ritmat, adormise...Era atat de aproape, mai aproape decat fusese vreodata si probabil mult mai aproape decat va mai ajunge vreodata. Ii imbracasem hanoracul si ma cuibarisem cuminte langa el in patul rece, iar acum ii ascultam inima. As fi vrut sa pot sa vorbesc si sa imi revars sfletul in urechile lui, dar nu puteam decat sa privesc inmarmurita tavanul si sa ii iubesc fiecare mica particica de viata pe care o trimitea spre mine. Intr-un tarziu, ochii mi s-au inchis si m-am cufundat in somnul adanc care avea sa faca gandurile sa se opreasca. Dupa doua ore, razele inca somnoroase ale soarelui ii luminau chipul linistit. Arata de parca timpul l-ar fi blocat intr-o liniste sufleteasca si niciun muschi din corpul lui nu se miscase de atunci. I-am privit un timp expresia de copil adormit apoi, intr-un moment de curaj nebun, m-am apropiat. M-a primit binevoitor la pieptul lui, fara sa schiteze vreo urma de regret. Asa, am adormit la loc. Dimineata, m-am trezit singura in patul rece, imbracata in acelasi hanorac, ca semn al ultimelor ore de dulce somn. Plecase, dar noaptea.. Drumul asta imi fusese inchis pentru totdeauna.