Nu pot, nu vreau, nu stiu

Ce ne spunem cand nu vorbim? Care sunt lucrurile pe care sufletul nu indrazneste sa le spuna in vorbe? Si de ce ne temem de cuvinte? Cate mesaje am scris dar nu am expediat? Si de cate ori am incercat sa vorbim altora despre noi dar nu am reusit? Cate dintre planurile noastre isi vor gasi implinirea in viata comuna a celor doi interpretati de noi? Si cine iti va calauzi drumul pana la mine, in fond? Si mai spune-mi, tu demon cu sclipiri in ochi, ce ar trebui sa fac eu in tot acest timp? Si daca am sa te pierd, undeva pe drum printre vise si persoane? Si daca n-ai sa mai vii? De ce sa nu imi fie frica, atunci cand stiu ca tot ce vreau esti tu si totusi nu esti sigur? De ce sa nu mai rad de vocea ta atunci cand binevoiesti sa imi vorbesti? De ce sa nu mai zambesc? Si daca n-as mai fi, ce bine-ar fi?! De ce sa nu mai simt? Si ce se presupune ca fac eu aici? A. Da.. Scriu. Scriu din nou, despre tine, pentru tine pentru ca imaginea ta e mai reala acum decat a fost vreodata si tot ce insemni tu s-a amplificat de un milion de ori. As vrea sa pot cumva, printr-o magie facuta la ceas de seara, sa dau timpul inainte, macar putin, ca sa te vad in viitor, ca sa ma vad pe mine si tot ce voi fi eu, si ce voi astepta eu, si ce voi primi eu. Apoi probabil m-as intoarce in realitatea in care imi spui din cand in cand de viitor, in care adolescentul nu stie daca ar trebui sa isi planifice viitor, in care tu nu stii ce sunt eu. Asa cum tigara si-a gasit locul perfect intre degetele mele de cateva ori, asa vreau si tu sa iti gasesti locul perfect langa mine caci as putea sa-ti povestesc ore intregi despre cum ar fi.Nu pot, nu vreau, nu stiu sa-ti vorbesc. Nu pot, nu vreau, nu tind sa te pierd. Mi-e frica. Nu ma pot defini, nu ma pot controla. Si totusi, stiu exact momentul si locul in care vreau sa ajung, viitorul nostru. tu?