Ăsta e momentul in care...

 Ăsta e momentul în care mă iei în brațe...Corpurile se strivesc în îmbrățișare în timp ce brațele se încolăcesc în strânsoarea familiară. Capul meu își găsește răgaz pe pieptul tău, de unde se aude bubuind interiorul. Parfumurile puternice de suflete sunt țipătoare și se împreunează în liniște. Materialitatea rămâne inertă,  în timp ce mușchii se încordează strângând și mai tare realitatea, cu impulsuri mici de posesivitate. Cu ușurință, ca și când ai culege o scamă, mă ridici de la pământ și-ți ajung cu totu' în brațe, trup și suflet lipsite de greutate sau control. Mă ții așa, blocată-n timp și spațiu, ca într-o căsuță în care răul n-are cum s-ajungă. Și e cald și bine aici, în momentul ăsta, în care mă iei în brațe. 
Ăsta e momentul în care mă săruți... 2 buze zâmbitoare se apropie de mine și își presează materialitatea de alte 2 buze ce își găsesc casă pe chipul meu. Sărutul este aprig la început, ca și când gurile ar dori să se lipească strâns și pentru totdeauna, apoi timpul și mișcările încep să le frământe strașnic într-o suculentă atmosferă de dorință. Se despart pentru puțin timp, destul cât să respire sufletul și-apoi își reincep asaltul. La final, sărutul devine leneș și tărăgănat, gurile zăbovesc împreună, apoi se despart în zâmbet. Și buzele străine își continuă avalanșa, călătorind de-a lungul centimetrilor pătrați de piele ce tresare sub presiune. E cald și bine aici, în momentul ăsta, în care mă săruți.  
Ăsta, chiar aici, e momentul în care mă privești... Privirea îți rămâne ațintită și ochii îți sunt scrutători. Fără să vreau, te-observ blocat asupra mea și-ți simt căldura ochilor până în măduva oaselor. Mă opresc din agitare și-ți întâlnesc privirea, blocând realitatea în secundă. Îți sclipesc scântei de emoție și culoare în ochi și îți zâmbește ființa, e că și când în fața ta nu s-ar afla un simplu om, ci o amintire de curând regăsită. Nu cred c-aș mai putea să dau un nume-anume privirii ăsteia, dar mă privești în "felul ăla" și liniștea agitată din interiorul tău își expune scânteile. Mi-e drag de ochii calzi ce își arcuiesc priviri subtile asupra mea. Și e cald și bine aici, în momentul ăsta, în care mă privești.
Ăsta e chiar momentul în care îmi vorbești.. Buzele ți se arcuiesc în mesaje și expresia îți susține discursul. Vocea ta îmi străpunge sinapsele neuronale, călătorind prin secundă. Rămân așa, fermecată de sunete și mesaje și te ascult în mare liniște. Pentru că acum, din mintea ta coboară mici frânturi și se lipesc adânc în cutia mea craniană, acum te-nvat și-alcătuiesc cu ușurință hărți și cărți despre tine. Cuvântul îți stă ca mărturie și jur că aș putea să stau vieți întregi, imprietrita lângă tine, să îți ascult vocea. Și știi de ce? Pentru că e cald și bine aici, în momentul ăsta mic, în care îmi vorbești.  
Și că să-nchei momentele de astăzi, nu pot să scot decât frânturi din ieri. Nu pot să povestesc decât despre scântei adevărate și buze moi și inimi ce bubuie. Pentru că ăsta e timpul în care trecem în istorie toate îmbrățișările și săruturile și privirile și cuvintele, spre a fi rememorate peste ani și ani, de sufletele încă tinere și iubitoare. Și pentru că mi-e drag și bine, rămân în sfera bunelor momente și va urma...