Întuneric şi dezmierdări

După artificii, atmosferă cu miros de piele înfierbântată şi sentiment. Întunericul oferă linişte cuvintelor şi protecţie sufletelor. E curios cum numai în întuneric se văd şi recunosc pe deplin sufletele, cum numai întunericul scoate lumina din ele şi le împreunează. Se-aprind precum stelele în negura nopţii şi îşi formează galaxii prin cuvinte mute, lăsînd trupurile în odihnire adâncă şi gândurile în galop pe păşunile impulsurilor. Îţi simt trupul ce se lasă greoi pe al meu în semn de adormire şi pentru o secundă simt cum se cutremură totul în mine. Respiraţia ta caldă se revarsă în raze limpezi pe gâtul meu şi pieptul îţi respiră cu amploare lipit stâns de spatele meu şi parcă îmi vibrează inima când te simt atât de-n linişte. Îţi aud inima bătând desluşit în timpanele mele şi iţi simt muşchii cum se încordează în strânsori leneşe din când în când, spre verificarea prezenţei mele. Nu pot ajunge la gândurile tale, n-am găsit încă o cale de desluşire a lor în întuneric, dar simt ca ţi-e linişte şi ţie şi nu te mai întreb spre ce meleaguri îţi călătoreşte mintea, deşi ard de neştiinţă. Îţi simt buzele presate tandru pe ceafa mea şi mă cutremur ca răspuns la alint, apoi îţi simt capul prăbuşindu-se înapoi şi linişte. Rămâi în nemişcare şi eu mă-ntorc la ordinea mea nearanjată, inspirându-ţi până în adâncul sufletului izul de persoană îndrăgită. Fără să îmi dau seama cum şi de unde mă întorc la realitate, în mine răsună-acum un scurt şi înfundat sforăit leneş. Respiraţia îţi este regulată şi hotărăsc să te las în visare încă un moment şi nu îmi pot ascunde un zămbet plin de exaltare copilărească la auzul sunetelor scurte şi joase pe care le scot visele. Îmi las trupul moale în braţele tale şi încerc să capturez momentul, spre a-mi servi ca amintire. Într-un final uitat de timp, mintea ţi se deşteptă buimacă din visare şi corpul meu percutează întorcându-mă cu faţa la tine. Te dezmierd minute-n şir ca pe-un copil cu vise rele până somnul te fură din nou din lumea reală.  Te-nvăţ şi totodată învăţ şi lumea reală prin respiraţiile tale, prin pielea ta lipită strâns şi fără grijă de a mea. Ciudat cum numai în întuneric se regăseşte vulnerabilitatea sufletului, cum liniştea pune stăpânire pe atmosferă când sufletele se regăsesc, cum mie mi-e linişte în braţele tale. Ciudat cum sufletele zâmbesc în somnolenţă şi trupurile îşi duc somnul împreunate, în miros de piele înfierbântată şi sentiment. Dar eu te-aştept să-ţi dai armura jos din nou şi să-ţi lipeşti pielea goală şi sufletul de mine, căci pacea te aşteaptă şi somnul ţi-e pregătit cu meticulozitate, cu alinturi îndelungate şi căldură.