You and me

Ce facem? În ce cercuri ne învârtim şi cât de tangente sunt ele? Care sunt şansele coliziunii realităţilor? Şi ce prognoze se fac în legătură cu noi? Ce facem? Ce suntem? Cum acţionăm? Între noi arde totul într-un sentiment încins pe care ştiu că îl auzi şi tu sfârâind într-un cotlon pe care nu vrem şi ne e frică să-l parcurgem, înafara noastră e frig şi trist, e un pustiu prea greu şi multă lume ce ne-aşteaptă. Între noi sunt ani lumină ce se comprimă-ntr-un sărut sau în momentele în care-mi şopteşti secunde la ureche. Şi totuşi, îmi eşti din când în când aici, pe-aceeaşi undă şi te simt cum gâfâi în căldură. Între noi e lumea toată şi nimic anume. Ce stă atât de vehement între noi? Ce-ţi stă în cale? Un fel de sentiment absurd, vreo imbatabilă legendă a unui trecut ce trebuie ţinut, a unei preconcepţii cum că totul va sfâşi în praf şi pulbere dacă va fi aşa cum vrei, ori doar nu vrei a-mi spune că sunt doar un vis nerealizabil, în noaptea albă a unui copil prins în realitate, şi mă ţii închisă între linişte şi întrebări până voi realiza şi singură că nu sunt şi nici nu voi fi vreodată parte din ceva mai mult decât un vis. Şi până la urmă, spune-mi tu, ce sunt eu? Sunt doar o fază trecătoare, o şoaptă-n vântul iernii grele sau un proiect de realizat, doar o altă piesă dintr-un mai mare si mai complicat joc?  Sunt tremur pentru suflet şi pericol pentru viaţă? Mi-e corpul bocnă şi totul arde mocnit în interior. Un fulger al gândirii a aprins grămada de nedumeriri ascunse, ce arde-acum alimentată de oxigenul speranţelor. Se-aude groaza, se-aud şi toate zâmbetele de-odată, se-aud şi plânsetele nopţilor târzii şi-mi strigă toate să mai fac un pas spre a descoperi deznodământul basmului ăstuia în care tu şi cu mine ne unim ziua şi împărtăşim în linişte şi noaptea. Dar nu te teme, nu-aştept revoluţii sau schimbări miraculoase, nu vreau discursuri sau replici căutate în adâncuri spre a servi drept mulţumire pentru mine. Nu-ţi cer să faci alegeri colosale, sunt conştientă că nu pentru asta eşti aici. Acum şi-aici s-au vărsat nesiguranţă şi mult prea multă tăcere. E doar din frica de a nu fi mult prea mult sau prea puţin, de-a figura în plus în schema vieţii tale, de-a fi nimic şi a pretinde mult prea mult. Căci zidul realităţii tale e cel ce mă trezeşte de fiecare dată şi mă îndeamnă să-mi găsesc noi şi noi discuţii despre ce sens am eu şi ce facem aici. Secunda următoare va fi cufundată din nou în linişte şi miros de noi, căci totul se calmează atunci când ochii tăi se aţintesc asupra mea, când te am în prezentul material. Şi poate asta mă şi ţine ancorată în realitatea visului ce te prezintă în perfecţiunea asta pe care probabil numai eu o sesizez, fără momentul ăla aş fi cedat de mult, agonizănd în lacrimile frustrării mele. Şi dacă numai o privire mă poate ţine în această lume a frumosului, atunci nu pot decât s-o las să îmi calmeze iar şi iar şi iar semnalele de-alarmă şi să mă pregătesc de momentul în care o să mă autodistrug în lipsa ei. Eu las tot visul meu să trăiască. Dar totuşi, ce facem?

Gândul no. 2: In my world, there's you and me. And I don't care about world peace or what other people say or any of all the things that could happen, all I care about is you and me. And I'm afraid that something is going to happen and everything is going to collapse. But I'm not going to give up. And I will continue to embarrass myself like this and wait. Cause maybe, one day in the future of this dream, things will work out. And I will wait for that particular one day, until the end of time.