*ask me about paradise*

Eu sunt o visatoare a vremii şi lumea mea-i făcută din iubire. Eu cred în oameni şi-n simţire, fără să mai ascult prea guraliva lume. Printre sute de speranţe am călătorit, visând la simple suflete şi linişte şi încă mai nădăjduiesc că o să aflu într-un târziu al unei nopţi prea reci că visul meu se-ndeplineşte. Tu-mi eşti o fiinţă a miracolului, un mult prea mult şi prea puţin, o clipă de visare mult prea dulce şi-o linişte pe care îmi doresc s-o ţin. În capul meu rulează-adesea acelaşi film clişeic al unui vis ce-l port cu mine drept buletin. Căci lumea e rea şi mult prea trecătoare şi te-am ales ca destinaţie pe tine, miraj al fericirii mele şi-al unui vis ce se materializează în secundele cu tine. Şi poate nici nu-mi eşti şi poate nici nu-ţi voi fi vreodată, mai mult decât o gară uitată-n timp, dar lasă sufletul copilului pierdut din mine să mai viseze la un viitor frumos, reprezentat de anii ce-au să vină şi tu şi eu ce vom rămâne aşa cum suntem, o mult prea inocentă Ană prinsă prea strâns de un miracol al omenirii, împietriţi în timp şi spaţiu, fără scăpare, fără intruşi. Căci nu-ţi cerşesc decât să nu mă laşi uitării şi chiar de vei pluti departe să-ţi aminteşti de ce a fost cu mine şi să priveşti povestea prin ochii mei şi să te vezi aşa cum te văd eu, printre artificii. Să vezi trecutul ca pe-o speranţă împlinită, ca pe o mult prea adorată istorie, să vezi exagerata mea dorinţă şi toate filmele convieţuirii noastre. Cu riscul de-a părea mult prea naivă, mărturisesc că în prezenta clipă ce se scurge, nu-mi mai doresc decât să fiu o eu cu mult mai bună cât să-ţi asigur ţie liniştea cu mine, cât să-mi asigur mie o şansă a prezentului în  preajma paradisului din tine. Căci mă găsesc adesea uitându-mă la mine şi nu-nţeleg ce cauţi în dezastrul ăsta, ce te-a adus şi ce te ţine. Pentru că eu te-aş mai alege de-un milion de ori să-mi fii minune a imaginaţiei, să-ţi simt sclipirile din ochi în fiecare noapte, să te-nvelesc în linişte şi vise. Dar ce-ţi sunt eu nimeni nu ştie şi nici de-ţi voi rămâne în poveste, dar momentan te privesc fermecată în timp ce-ţi stau cuibărită în suflet şi ştiu că aş putea rămâne-aşa ani întregi fără o clipă de plictiseală, căci nu-mi eşti gând efemer, ci paradis prezent şi-aşa îmi vei rămâne...o minune