Până unde se întinde iubirea?

Tu câţi kilometrii de iubire ai înfăşurat în jurul persoanei tale? Şi câte gânduri pornesc de la tine spre acelaşi om? Câte sentimente ai rostit în şoaptă şi câte vise ai petrecut înconjurat de căldura unor zâmbete prea largi? Câte dimineţi şi câte nopţi ţi-au fost acasă aceleaşi braţe şi aceeaşi răsuflare caldă? Câte planuri tăcute ai scris şi câte îmbrăşiţări senine ai aruncat jurul acelui om? Câte ore în şir de alint şi gesturi mici, cât dulce şi amar ai împărţit? Şi cât de tare te-a durut fericirea? Cât te-ai bucurat de realitate şi până unde se întinde iubirea? Îţi doresc să ajungi macar o dată-n viaţă, oricine ai fi tu, să iubeşti atât de tare încât să doară, să plângi cu suspine de fericire şi-apoi din prea multă iubire, să-ţi zâmbească fiinţa nopţi la rând, fără vreun alt impediment. Să-ţi fie pătat sufletul de culoare şi inima să tropăie în neştire când priviri se întâlnesc, să poţi măcar atunci să fii moale şi vulnerabil fără remuşcări şi jumătăţi de măsură. Să acţionezi fără cap pentru un minut şi să ai încredere că nu vei cădea, căci ochii sinceri ce zâmbesc în faţa ta te vor menţine pe linia de plutire. Îţi doresc să plângi şi din frustrare, pentru situaţii neîntelese, pentru cuvinte nespuse, dar nu cât să te doară, ci doar ca motivaţie, ca reamintire a realităţii, să plângi din neputinţă şi prea explozive trăiri. Să-i plângi în braţe dacă e nevoie, să nu-ţi ţii niciodată lacrimile ascunse. Îţi doresc să-ţi găseşti omul căruia să ştii că nu vei fi capabil să îi dai drumul şi despărţirea nu ar fi doar un cutremur, ci un adevărat seism ce-ar dărâma totul. Şi-ţi doresc să nu gândeşti prea mult, să nu te pasioneze nici finalul, nici impedimentele şi nici planeta în general. Să-ţi fixezi oglinzile retrovizoare şi să apeşi cu putere pe pedală, să te laşi în mâinile mirajului şi să plângi de prea mult sentiment. Să fii îndrăgostit ca în vechi poveşti, de cine vrei tu, unde vrei tu şi cum vrei tu. Şi să îţi fie bine, cu lucruri mici şi sărutări cu zâmbete. Şi dacă nu va fii să fie şi viaţa ţi-o va lua înainte, să plângi, să urlii şi să bei cât vrei, dar să nu îţi pară rău vreodată, căci atunci când îţi găsesţi un suflet şi te lipeşti de el, e ireparabil şi de prisos să pătezi imaginea lui cu îndoieli şi uitare. Îţi doresc să îţi găsesţi iubirea care să te facă să simţi, care să te trezească dimineaţa cu aceeaşi copilării, să te chinuie cu intensitate, nu o iubire perfectă, ci doar făcută pentru tine. Şi-ţi mai doresc doar să ai curajul de a o păstra, să nu găseşti vreodată până unde se întinde iubirea.