Lacrimi

Te simt să ştii, din ale respiraţiei vibraţii, din ale inimii trepidaţii. Te simt şi te cunosc atât de bine, cum stăm aşa, în amorţire, piele pe piele. Îţi simt amalgamul de gânduri cum îţi ţiuie-n urechea dreaptă şi fără ca măcar să-ţi mai susţin privirea, îţi stiu expresia pierdută în visare. Şi când te-ntreb ce gând îţi tulbură prea nonşalant ritmul cardiac, e pentru ca prin răsuflarea apăsată transmiţi stări prea multe şi diverse. Îţi desenez pe piept infinitul cu atingerea uşoară a degetului, în semn de linişte şi împlinire. Şi te intreb din nou ce gând îţi stă prea greu pe suflet. Cu greu urneşti din loc cuvintele, ce ţi se revarsă dulce printre buze, şi gândurile devin realitate materială. Îţi ascult acordurile vocii şi cuvintele, încercând din nou să mai dezleg o parte din misterul ce-ţi stă sub pleoape. Şi plâng, în linişte. Plâng pentru ca vorbele tale râsună până în adâncurile mele şi mângâie cu atingeri dulci fiecare îndoială, plâng din prea mult sentiment revărsat în îmbrăţişările din întuneric, din neputinţa mea de a-ţi aduce toată fericirea pământului, din prea mare fericire izvorâtă în sufletul tău şi ajunsă la mine. Iar când vocea ta se stinge, cufundându-ne înapoi în linişte, îţi caut privirea. Toate simţirile-mi îngheaţă, când îţi surprind ochii în lacrimi şi-ncep să-ţi simt suspinele. Sprâncenele ţi se apropie într-un fel de încruntare cu iz de suferinţă, privirea se fereşte de orice intersectare cu a mea şi buza de jos începe să îţi tremure a chin. Cu fiecare gură de aer care intră sacadat în pieptul meu, cu fiecare suspin mut pe care îl eliberezi, simt că tot ce am se fărămiţează şi se-mprăştie pe podea, printre hainele si cuvintele uitate acolo. Te privesc cu neputintă, aceeaşi neputinţă care-ţi urlă şi ţie în priviri, alături de spaima generată de lacrimile mele şi o oarecare durere ce pulsează vizibil în sclipirile din ochii tăi. Îţi sărut rând pe rând fiecare lacrimă şi le transform în linişte şi-aştept ca ochii tăi să înteleagă mesajul, să uite de spaimă, să mi se-ntoarcă la normal şi să sclipească a magie. Îmi derulez în minte, de-atâtea ore înşirate, imaginea ochilor tăi şi cum palmele mele ţi-au cuprins faţa imbujorată ca primă reacţie, în spaimă. Desluşesc cu uşurinţă, printre amintiri, şi cuvintele spuse şi lacrimile, şi parcă cu fiecare rememorare, suspinele se acutizează şi neputinţa mea se amplifică. Îmi pare rău, suflet frumos, că ţi-am adus şi lacrimi.  Iar ţie, oricine ai fi, acolo departe în spatele unui ecran, îţi doresc să nu îţi vezi vreodată sufletul mult prea iubit plângând, să nu ii simţi durerea, să nu îţi simţi vinovăţia şi eşecul.

P.S. Am încercat. Jur că am încercat să nu îmi fie dor, să nu te vreau, să nu te mai visez. Am încercat să nu te vreau, în niciun fel din toate cele în care o fac acum, să nu te mai aştept, niciunde, nicicând. Am încercat să nu-ţi mai vreau privirea, să nu îţi mai ador prezenţa. Tot ce-mi doresc este să-mi fii mereu şi pentru totdeauna, căci şanse de plecare cu siguranţă nu mai am..