marți, iunie 7

Ai grijă de cel care...

Ai încredere-n instinct, păstrează ce-ţi aduce fericire. Ai grijă de cel care-ţi alintă simţurile. Preţuieşte-l pe cel care îţi face sufletul să tremure de plăceri ascunse. Iubeşte-l pe cel care-ţi aduce artificii şi linişte. Ai grijă de sufletul de copil, de zâmbetul senin, de ochii mult prea sinceri. Alintă-i viaţa şi gândirea, trăieşte-i în suflet şi in minte, insuflă-i sentiment. Şi nu îţi pune singur beţe în roata iubirii, trăieşte cu pasiune clipa şi nu scăpa momentul pentru incertitudini apărute din senin, pentru ce ar putea fi dacă... Preţuieşte-l pe cel care e, oricum ar fi şi nu impune standarde ale iubirii. Trece-ţi cu grijă degetele prin nodurile sufletului lui şi desluşeşte rând pe rând fiecare gând, fi răbdător cu viitorul, cu posibilitatea. Rămâi alături de cel care tresare atunci când îţi simte încordarea, a cărui fericire se revarsă mult prea des prin lacrimi, de cel ce face universul să se oprească, să se dizolve în clipită. Iubeşte-l sincer şi cu exaltare şi te va iubi cu toată fiinţa, aşa cum va crede cu cuviinţă că este potrivit. Şi nu fugi, şi nu te-ascunde, nu-ţi căuta prilej de scăpare doar pentru ca nu vrei să înţelegi dimensiunea sentimentului. Ascultă-i şuieratul sufletului şi vindecă-i tristeţea. Alină-i mintea şi descreţeşte-i fruntea, susţine-i visele şi ridică-i privirea atunci când nesiguranţa pune stăpânire. Să nu îţi fie frică nici de lume, nici de stele, nici de oameni, nici de urmări. Cântă-ţi iubirea în faţa universului şi rămâi alături de ea, cu demnitate şi curaj, oricare-ar fi posibilitatea. Ai grijă de cel pe care îl iubeşti şi ţine.l strâns de mână până la ultimele artificii, până când va cădea cortina. Iubeşte şi vei fi iubit, înţelege şi vei fi înţeles, alege şi vei fi ales. Nu fugi de adevăr, ai încredere în senimtente.

Un comentariu: