Ai plecat prea repede

Mi-ai spus in totdeauna ca vrei sa ma inveti, sa ma ajuti sa inteleg lumea si din prima clipa in care am fost impreuna mi-ai fagaduit ca pana la plecarea ta voi fi gata sa infrunt lumea si tot ce inseamna ea. M-ai invatat cand si cum sa zambesc , m-ai invatat sa accept si sa inteleg oamenii si animalele din jur, sa inving toate temerile si supararile cu fericire si ca gandurile neimpartasite imi fac rau. Dar acum, dupa plecarea ta, imi dau seama ca ai plecat prea devreme. Nu m-ai invatat tot ce trebuia. Dar poate ca ai fi facut-o daca cei de sus nu hotarau sa te ia acolo, langa ei. Nu m-ai invatat sa accept irealizabilul, intangibilul pentru ca stiai ca nu voi renunta. Nu ai ales in locul meu. Eu trebuia sa aleg. Pentru tine. Mi-am ales drumul. Ma incred in ce te incredeai ca sunt. Nu m-ai invatat niciodata sa pierd, de ce m-ai fi invatat?! Ai crezut ca nu o sa am nevoie de asta. Dar uite ca te-am pierdut si nu stiu ce sa fac. Nu m-ai invatat ce fac dupa ce pierd. Si acum stau si ma intreb: “Ce fac acum? Cu ce sa incep pentru a ma ridica? Mai exista vreo sansa sa termin ce incepusem, fara ca tu sa fi in apropriere?”