Ma ametesti

Ma ametesti. Acum esti prezent, in secunda ce urmeaza simt ca te pierd. Cuvintele tale au margini ascutite, iar sufletul meu se tot inteapa incercand sa treaca de ele. Nu stiu ce vrei de la mine, de ce ai aparut. Esti opusul a tot ce imi doresc si totusi, esti mai viu decat orice amintire a unui print pe cal alb uitat intr-un vis indepartat din copilarie. Ma vrei, si totusi stai departe. Tot ce imi spui capata proportii colosale si fiecare alint pe care il trimiti suav spre mine ma bantuie in fiecare noapte. Calci cu bocancul pe partea necarosabila a sufletului meu de fiecare data, am ajuns sa nu mai simt nimic. Esti prezent, esti impregnat in fiinta mea. Imi spui sa stau departe, imi explici mereu ca nu vom putea sa fim vreodata impreuna pentru ca deplasarile tale lungi si dese vor strica totul si vei ajunge sa ma ranesti, dar in final te reintorci in bratele mele. Parfumul tau a ramas impregnat in fiinta mea din prima seara in care m-ai primit suav in viata ta. Spune-mi ce-ar trebui sa fac, cum ar trebui sa reactionez? Daca tot nu vrei sa ma ranesti primindu-ma in viata ta, de ce incerci sa ma ranesti lasandu-ma sa cred ca intr-un final vei depasi frica si ma vei primi? Ti-e frica de sentimente si de tot ce implica ele, stiu, dar ce ar fi sa incercam sa trecem peste?