Mirosul tau e inca impregnat in sufletul meu, iar corpul meu resimte palmele tale lipide de spatele meu ce ma tineau strans legata de tine. Capul meu era lipit de pieptul tau si cu ochii inchisi iti ascultam respiratia. As fi vrut ca acel moment sa nu se mai incheie, eram in siguranta, gasisem locul perfect in care mi-as fi petrecut eternitatea. Dar privirile celor din jur se intensificau si dezlipirea fu inevitabila. Revenita la realitate, am stiut ca cea mai mai dorinta a sufletului meu era sa iti pot spune tot ce am de spus, sa iti pot explica tot ce simt. Dar in viata reala, lucrurile nu merg asa.
Stau si ma uit in oglinda cu ochii in lacrimi, analizandu-mi gatul. Din loc in loc se observa mici semne mov, ce incep deja sa paleasca. As vrea cumva sa le pastrez, ca o amintire a iubirii pe care mi-ai oferit-o. Mici muscaturi ale dragostei care sa-mi aminteasca de privirile tale. Dar ele incep sa dispara..
(La momentul la care a fost scrisa, ambiguitatea prezentului m-a impiedicat sa impartasesc asta cu lumea, dar acum, dupa aproape o luna, gasesc curajul sa adaug amintirea in cutiuta magica)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu