Bipolaritate

 Nu cred că mi-a fost vreodată frică de cuvinte înainte să te întâlnesc pe tine. Nu cred că mi-a mai fost vreodată atât de frică de clipe sau mai exact de trecerea lor decisivă, așa cum îmi e de când te cunosc. Nu cred că pașii mei au mai simțit vreodată nesiguranța asta ce îmi însoțește aproape fiecare mișcare pe drumul spre viitor, până atunci când te-am găsit. Nu cred că sufletul meu a mai stat atâta timp în alertă, așa cum o face de când îți resmit prezența. Și nu cred că vocea mi-a mai tremurat vreodată așa cum o face acum, de când ai apărut, rostind gândurile despre tine. Și nu știu de ce sau cum, dar nu cred că am mai observat vreodată o sclipire în altă persoană, așa cum observ în suflețelul tău cu fiecare secundă de căldură ce trece pe lângă noi. Și nu îmi amintesc ca vreodată, sufletul meu să fi zâmbit așa cum o face cu tine. Nu cred, sau poate că nu îmi mai amintesc, că am mai simțit vreodată că îmi găsesc locul sau că există ceva pe lumea asta care să aibă vreun sens. Cu toate astea, nu cred că am mai sesizat vreodată sentimentele multiple și extremele prin care trec oamenii, până în momentul în care viața mea s-a concetrat pe existența ta și nu cred că ființa mea s-a mai lăsat vreodată să resimtă influența asta legată de sentimentele altuia. Fricile noastre sunt multiple și cumva suntem sortiți să ne temem de anumite aspecte ale vieții. Începem cu frica de întuneric, sau poate cu cea de înălțimi și ajungem la un momentdat în viața noastră la frica de a greși, de care nu cred că mai scăpăm mult timp. Apoi, într-o perioadă decisivă a vieții noastre, regăsim FRICA de a pierde pe cineva, cu care probabil rămânem până la sfârșitul sfârșitului. Intensitatea ei crește sau scade în funcție de gândurile și sentimentele de care da dovata sufletul celuilalt. Și cred că asta este frica de care trecem cel mai greu, pentru că până și în momentul în care siguranța îmbrățișării sufletelor încearcă să aducă liniște, nouă ne e frică de momentul ce urmează, care ar putea rupe magia. Și așa devenim INSISTENȚI și concentrați pe ideea de a păstra, doar pentru că ne e frică să trăim într-o lume care să nu includă PERSOANA. Iar momentele noastre de BIPOLARITATE, în care sentimentele vâjâie în căutarea ordinii familiare, atunci aruncăm persoana în mijlocul fricii, pentru că atunci fiecare clipă ar putea rupe totul. Și mie îmi e frică, serios.