Bună dimineața, noiembrie și

 În ultima vreme, mi se întâmplă să pierd șirul acțiunilor. Și nu, nu pentru că mintea mea s-ar lupta cu vreo boală, ci doar pentru că un demon cu ochi fericiți mi se strecoară printre gânduri fără permisiune. Mi se întâmplă doar să pierd controlul, găsindu-mă după 3 secunde numărate-n 4 timpi pierdută în peisaj, cu aceleași imagini în cap. Și-așa, cu toate culorile și trăsăturile ce stau impregnate undeva în mine, încerc să mă concentrez pe altceva, pe mine, pe lume și iar și iar ajung la noi. De ce insistă universul? Încă puțin și voi putea spune că a mai trecut un an peste povestea mea. Bine, nu doar a mea, nu pot să fiu atât de egoistă, a mea și-a lui. Dimineață târzie de noimebrie rece. O cafea și imagini care se plimbă prin capul meu, ca de obicei. Nu cred c-am observat cum a trecut totul, nu și de data asta, ca și când tot timpul asta ar fi zburat pe lângă mine în contratimp. Acum un an, țin minte doar că-mi lipsea echilibrul, și odată cu el, îmi lipsea totul. Viața mea avea iz de eșec pe toate planurile și totul vâjâia în jurul meu. Anul trecut n-aveam nimic și totul continua să se prăbușească în fața mea, acum am cu ceva mai mult de-atât. Și poate încă nu știu cum să fac față puținului pe care-l am și cum să așez totul, căci tot ce știu este că tot ce pot să fac este să încerc cu orice preț să păstrez tot ce am dobândit până acum și să continui, așa cum am făcut mereu. Și poate că nu am găsit modul perfect de a aranja totul, și poate asta este detaliul ce determină insistența, dar încep să înțeleg cum se învârt rotițele lumii Și mă trezesc în fiecare dimineață cu același gând cu care adorm, că poate într-o zi voi reuși să am tot ce-mi doresc și nimic să nu mai fie așa greu, mă trezesc cu gândul la aceleași trăsături care mi-au schimbat lumea și pe care abia aștept să le-ntalnesc .Bună dimineața, noiembrie și... te iubesc! Tu-mi ești și noiembrie, și decembrie și dimineață și seară și toate celelealte zile și secunde care trec pe lângă noi. Tu-mi ești univers și tot și-ntreg.