Alex.

Spuneai de multe ori ca ar trebui sa pun si numele tau aici, in sertarul cu amintiri. Acum, cand poate nici nu mai conteaza am hotarat sa te trec si pe tine in revista. Iar asta, postarea asta e numai pentru tine. Te-am adaugat si pe tine aici, printre alte vise spulberate. Ai stiut mereu ca pana si numele tau era una din slabiciunile mele. Iubeam si voi iubi in continoare numele "Alex" desi si asta este unul din lucrurile pe care nu pot si nu voi putea sa mi se explic vreodata. Si am ajuns in final sa iubesc si numele "Dani" si "Sophie" si nu cred ca voi renunta prea curand la ele. Nu stiu de ce, dar in momentul asta imi doresc sa nu gasesti niciodata asta, poate doar pentru ca mi-e frica de parerea pe care o sa ti-o faci. Ai fost un vis, visul meu. Si daac pe moment mi-a parut rau ca m-ai trezit la realitate, realizez acum ca poate asa e mai bine. Dar merita sa visezi? Merita oare sa speri? Pana si cele mai marete vise se naruie la contactul cu realitatea. Dar de ce sa mai traiesti daca nu visezi? Visele ne metin in viata pentru ca ne dau cate un motiv bun pentru a incerca, pentru a continua. As vrea sa nu ma judeci pentru asta si mi-as dori sa incerci sa intelegi. Cuvintele spuse altora pot sa doara mai mult decat cele spuse in fata. O sa-mi trebuiasca ceva timp sa imi revin, dar sunt iaci. Si voi fi mereu aici. M-ai invatat sa iubesc. M-ai invatat ca merita sa urmezi chiar si visele care ti se par absolut imposibile. Si pentru ca m-ai invatat asta ca pe un copil care abea incepe sa mearga, vei ramane mereu in mintea mea.