Mi-e dor. Imi e atat de greu sa ma gandesc ca tie, in lumea ta probabil nici macar nu-ti mai pasa, ai uitat.. Mi-e atat de greu sa ma gandesc ca nu mai esti al meu. Astept in zadar un mesaj, un mail. Astept in zadar sa imi spui ca poate asta nu a fost alegerea cea mai buna. Astept in zadar pentru ca stiu ca asta nu se va intampla. Mesajele de la tine nu vor mai veni. Mi-e atat de greu sa stiu ca trebuie sa ma asez in pat si sa ma gandesc la orice altceva, numai sa nu imi mai amintesc de tine si de tot ce a fost. Sunt un om care asteapta. Dar ce mai asteapta? E greu sa renunti la ceva care parea sa fie un lucru atat de bun. Am crezut in imposibil si se pare ca realitatea mi-a dat o palma atunci cand ma asteptam cel mai putin. As vrea macar sa nu mai tin la tine. Sau sa nu fi tinut vreodata. Asta ar fi facut lucrurile mult mai usoare. Dar intre timp, continui sa stau cu telefonul in mana. Si stau degeaba. Mi-au ramas doar amintirile. Si poate nici alea. Si poate ai dreptate, mai bine sa suferi acum decat de 1000 de ori. S-a dus.. Si eu incerc sa trec peste. Incerc.
(Poate ca nu vei mai citi posturile mele. Si chiar daca le vei citi, vei spune ca am inebunit. Mai sti toate acele motive pentru care puteai rade de mine? Si asta e unul din ele.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu