Norii.

Stateam intinsa pe iarba in parcul acela privind norii.Bucatile pufoase inaintau repede pe cerul albastru, de parac se grabeau undeva. Poate veneau la tine. Si soarele parca zambea atunci. Oare daca le-as fi spus norilor o poveste ar fi ajuns sa ti-o sopteasca si tie intr-o noapte linistita? Ar fi putat soaptele atata drum doar ca sa te faca sa te simti mai aproape? Ar fi purtat greutatea gandurilor mele pana la tine? Cum ar fi ca fiecare om sa-i spuna unui norisor povestea lui pentru a o trimite mai departe altora? Atunci, abea atunci, am putea sa ne numim nebuni. Am fi toti niste nebuni care vorbesc cu nori. Si atunci cand ar ploua, ar ploua cu "te iubesc"-uri rostite-n graba si cuvinte spuse cu dor. Asa ar afla toata lumea povestea noastra si poate si a altora.