Festivalul luminii

O seara linistita. Vantul sufla usor un aer rece ce impietreste atmosfera. Parcul central se transformase intr-un loc de plin de lumina. Un el si o ea se plimbau pe aleile parcului tinadu-se de mana. Se lasau ghidati de lampioanele ce le indicau drumul. Era intuneric. Pentru acest eveniment luminile din parc fusesera stinse. Se zareau numai miile de lumanarele care imprejmuiau aleile reci si sufletele calde ale indragostitilor care calcau atent pe asfaltul ud.  Plouase. Poate de aceea era si asa frig. Intr-un colt al parcului, cercetasii care se ocupasera de organizare cantau. Si oamenii singuri cantau. Si cuplurile cantau. Vocile lor inghetate rasunau in tot parcul. Din cand in cand cate o lumina strabatea cerul. Erau lampioanele lansate de iubirea celor prezenti. Lampioane pe care cuplurile le aprindeau si le lasau in bataia vantului, si lampioanele zburau purtate de rafale reci pentru a raspandi iubirea calda. Si ei erau acolo. Se impacasera. Trecusera peste cearta teribila pe care o avusesera cu o seara inainte cand ea plecase trantind usa dormitorului conjugal. Trecusera peste. Nu se mai plimbau pentru ca ei, ca de obicei, i se facuse frig. Stateau tacuti pe o banca, imbratisati, privind stelele. Adierile reci atingeau trupul firav al fetei facandu-l sa tresara. De fiecare data, baiatul o privea atent strangand-o parca si mai tare in brate. Ar fi vrut sa ii dea toata caldura lui pentru ca, incapatanata fiind, nu vroia sa plece. Ar fi vrut doar sa ramana pe banca aceea cu el, sa inghete si sa ramana acolo ca dovada a iubirii pe care o tinea ascunsa in adancul sufletului.Dar era totusi prea frig. Si acum chiar vroia sa mearga acasa. Acasa cu el.